„MARE TREABĂ ŞI CUVINTE GRELE ÎN POLITICA EUROPEANĂ SAU MONDIALĂ MOLDOVA N-A PUTUT SPUNE”

Interviu cu domnul AURELIAN DĂNILĂ, fost ambasador al Republicii Moldova la Viena

Aţi venit la Ungheni, însoţindu-l pe poetul Iulian Filip. Ce afinităţi elective, cu sintagma lui Goethe, există între muzicianul Dănilă şi poetul Filip?…

Eu cred că sunt nişte fluizi, probabil, între persoane, pe care le fac ori să se apropie între ele, ori să se ţină la distanţă. Pentru că atunci cînd aceşti fluizi acţionează cu semnul „plus”, la maximum, începe o prietenie. Şi eu cred că această prietenie a început fiind eu încă la Berlin, în misiune, şi dînsul venind acolo cu o expoziţie de carte. A fost în anul 2000. Ne cunoşteam un pic mai de înainte, dar atunci noi am simţit că avem ceva în comun, că respirăm acelaşi aer, că avem nişte atitudini asemănătoare pentru lucruri care ţin de artă, de literatură, că avem aceleaşi explicaţii ale unor fenomene, că nu obosim unul de altul.

Adică ideea cu afinităţile elective totuşi a picat tocmai bine, nu?

Sigur, sigur că da! Şi atunci timpul a arătat că avem dreptate: şi eu, şi el. Şi că n-ar exista, probabil, impedimente nici de un fel şi sub nicio formă, care ar putea să ne despartă cumva. Anume apropierea asta de a trata tot ce este în jur, de a trata lucrurile de artă într-un mod care ne prilejuieşte o discuţie normală, o discuţie care ne completează în mod reciproc viziunea, pe mine, cel puţin, mă face să mă simt bine lîngă el şi omul totdeauna se simte în apele sale atunci cînd are un suport în persoana unui prieten, a unui cunoscut chiar. Dar în cazul nostru au demarat relaţiile în aşa fel, că dialogurile noastre chiar au fost observate de alţii, născîndu-se ideea de a aşterne pe hîrtie dialogurile noastre şi a ieşit un dialog, a ieşit o carte, de fapt, care trebuie să apară într-o săptămînă, două, cu nişte fotografii, cu nişte incursiuni în biografiile noastre. Citește în continuare

„POETUL E PERSOANĂ PUBLICĂ”

Interviu cu poetul Iulian Filip, fost şef al Direcţiei cultură în cadrul municipiului Chişinău

Îţi aminteşti ce preconiza Platon: ostracizarea poeţilor, izgonirea lor din cetate. Spune-mi, te rog: dacă Iulian Filip trăia pe vremea filozofului, ar fi izbutit oare acesta să-l excomunice din urbe? Iulian Filip fiind, se ştie, tipul sociabil, scăldat în efervescenţa mulţimii, un „rampanizant”, cu termenul acad. Mihai Cimpoi…

– Cam în aceleaşi timpuri, Platon încerca să promoveze – ca şi Confucius – nişte principii filozofice în administrare. Au fost trei încercări ale lui Platon ca să influenţeze o administrare. Limbajele filozofilor, poeţilor şi ale birocraţilor par incompatibile şi cazul lui Iulian Filip e atît de excepţional, încît el trebuie „muls” din plin. Pentru că, literalmente, m-am dus în birocraţie împins de două curiozităţi: să văd dacă pot promova, cu argumentele poetului, oportunitatea unui proiect – testat deja şi acceptat pentru copii din America, Japonia, Franţa [este vorba de bine cunoscutul Satul trei iezi]. Şi a doua (şi asta am declarat-o): dacă se strică un poet, nimerind în această maşinărie care se cheamă birocraţie. În ce măsură un poet nimerit în roţile astea dinţate ale unor programe foarte concrete şi foarte dure îşi pierde axialitatea, imaginea şi celelalte lucruri? Deci, am fost un cobai benevol expus experienţelor acestea, care abia acuma, post-factum, pot să le calific riscante. Ris-can-te! Pentru poet. Citește în continuare