O expoziţie despre Chişinăul de altădată

La Muzeul Naţional de Arheologie şi Istorie a Moldovei a avut loc vernisarea expoziţiei fotografice cu genericul „Chişinău. Istoria în imagini”, ce poartă semnătura lui Iurie Răilean. Evenimentul este susţinut de către Primăria municipiului Chişinău.

Expoziţia este dedicată celei de-a 575-a aniversări a oraşului Chişinău, redând frumuseţea şi măreţia oraşului de acum o sută de ani. Printre cele 30 de imagini arhitectonice, repere ale unor vremuri apuse, se regăseşte şi aristocraţia Chişinăului de altădată.
„Am vrut să redau acea splendoare a arhitecturii de epocă, acel suflet al oraşului care trăieşte şi cere să fie admirat şi păstrat, fiindcă este încă alături de noi prin ceea ce s-a mai păstrat integru. În această expoziţie sunt prezentate şi familii de aristocraţi care au fondat acest oraş şi care în 1940 au fost alungate. Dacă savanţii fac istoria scrisă, atunci noi, oamenii de artă, suntem obligaţi să facem istoria în imagini, imortalizând-o”, a menţionat Iurie Răilean. Totodată, artistul a precizat că este regretabil faptul că oraşul vechi dispare. „Mi-e frică să-mi imaginez cum va arăta acest oraş în viitor, dacă este devastat cu o mare viteză”.

Printre cei prezenţi la eveniment a fost şi Ion Ştefăniţă, directorul Agenţiei de inspectare şi restaurare a monumentelor, din cadrul Ministerului Culturii, care a menţionat că astfel de manifestaţii ar trebui să sensibilizeze Direcţia cultură a municipiului Chişinău şi ar trebui practicate mai des, exprimându-şi totodată şi convingerea că, prin acţiuni de acest gen, centrul istoric al Chişinăului poate fi conservat şi reabilitat. „Iurie Răilean a prezentat nişte imagini autentice, care au fost cândva şi care din păcate nu mai există, pentru că au fost demolate pe parcursul timpului. Este un paradox faptul că aceeaşi instituţie care astăzi susţine această expoziţie, emite acte de demolare, permiţând intervenţia degradantă asupra edificiilor cu statut protejat”, a constatat Ştefăniţă.

Aflându-se printre vizitatori, notarul Viorica Nagacevschi a remarcat că expoziţia este o comparaţie între trecut şi prezent, griul de ieri şi albastrul de azi, transpunându-ne astfel într-o altă dimensiune a timpului. „Este de fapt o incursiune în trecutul nostru istoric, iar noi suntem obligaţi să păstrăm memoria vizuală a oraşului Chişinău. Aş vrea ca dl Răilean să călătorească prin trecutul întregii Moldove”, a ţinut să remarce vizitatoarea.

Nadia Tătaru

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: