Internet Explorer 8 îşi reafirmă dragostea pentru standardele Web

Microsoft s-a răzgândit. Dacă iniţial anunţase că, în mod implicit, Internet Explorer 8 va rula în modul de compatibilitate cu Internet Explorer 7, acum cei de la Microsoft ne anunţă că IE8 va rula de la bun început în noul mod de randare al paginilor Web, cu suportul standardelor Web.

În urmă cu câteva săptămâni Microsoft ne anunţa cu tărie că în mod normal Internet Explorer 8 va randa paginile la fel ca Internet Explorer 7, iar pentru folosirea noului mod de randare compatibil cu standardele Web, programatorii vor fi nevoiţi să includă o linie de cod prin care să se ceară expres folosirea noului mod de randare pentru site-ul respectiv. Acum, Microsoft spune că se va proceda exact invers. Adică în mod normal se va folosi noul mod de randare, în timp ce pentru folosirea vechiului mod din Internet Explorer 7, va fi necesară prezenţa liniei de cod.

Microsoft justifică schimbarea cu 180 de grade a strategiei prin faptul că programatorii s-ar fi putut folosi de acea linie de cod pentru a păcăli browser-ul să creadă că site-ul este construit cu respectarea standardelor Web. Numai că dacă ar fi făcut aşa, site-ul ar fi fost cel mai probabil randat incorect, ceea ce nu ar fi avantaja sub nicio formă programatorii.

Chiar dacă justificarea celor de la Microsoft scârţie, este bine totuşi că s-a luat această decizie şi că cel mai folosit browser Web va încuraja respectarea standardelor Web în construirea site-urilor.

Reclame
%d blogeri au apreciat asta: