Cultură

Cultura, care vine de la cuvântul latin colere ce se traduce prin „a cultiva”/”a onora” se referă în general la activitate umană. Definiţia UNESCO considera cultura drept „o serie de caracteristici distincte a unei societăţi sau grupă socială în termeni spirituali, materiali, intelectuali sau emoţionali”.

Cultura reprezintă o moştenire ce se transmite cu ajutorul codurilor de comunicaţie specifice cum sunt gesturile ori cuvintele, scrisul şi artele, mass media (presa, radioul, televiziunea), media interactivă (telefonul). În acelaşi fel se transmit gesturile, ritualurile, cunoştinţele teoretice, normele abstracte, religia. Cultura poate fi însuşita prin diverse forme ale memoriei subiective (reflexe, cuvinte, imagini) dar şi prin intermediul memoriei obiective(obiecte, peisaje,cărţi, numere, reguli).

Uzul popular al cuvântului cultură în multe societăţi occidentale poate reflecta chiar caracterul stratificat al acelor societăţi. Mulţi folosesc acest cuvânt pentru a desemna bunuri de consum ale elitelor şi activităţi cum ar fi bucătăria, arta sau muzica. Alţi folosesc eticheta de „cultură înaltă” pentru a o distinge pe aceasta de cultura „joasă”, desemnând toate bunurile de consum care nu aparţin acestei elite.

Definiţii istorice

Teoreticienii culturii din secolul al optsprezecelea şi începutul secolului al 19-lea şi foarte mulţi dintre cei de azi identifică cultura şi civilizaţia pe care adesea le opun naturii. Astfel oamenilor cărora le lipsesc semnele culturii înalte par adesea mai naturali şi observatorii critică sau dimpotrivă apără elementele culturii înalte care ar inhiba „natura umană”.

La sfârşitul secolului al XIX-lea antropologii au propus o definiţie mai amplă a culturii, definiţie care să poată fi aplicată mai multor tipuri de societăţi. Ei au definit cultura drept natura umană şi au observat că aceasta îşi are rădăcinile în capacitatea universal umană de a clasifica experienţele, de a le codifica şi de a comunica simbolic. În consecinţă, societăţile izolate dezvoltă culturi propri, originale, dar componente ale diferitelor culturi locale se pot răspândi cu uşurinţă de la o comunitate la alta.

Noua disciplină, denumită Antropologie culturală trebuia să găsească definiţii ale culturii care să poată fi utilizate atât metodologic cât şi teoretic. Antropologii fac distincţie între cultura materială şi cea simbolică nu doar pentru că fiecare reflectă tipuri diferite de activitate umană, ci mai ales pentru că ele alcătuiesc corpusuri de date diferite care cer diferite metodologii.

Un alt mod comun de înţelegere a culturii este prin definirea acesteia în funcţie de părţile ei componente: Valori (idei), Norme (comportamente), şi Artefacte (lucruri, sau părţi ale culturii materiale).

Valorile sunt idei despre ceea ce poate fi important în viaţă. Ele ghidează restul culturii. Normele sunt expectaţii ale comportamentului diferit al oamenilor în diferite situaţii. Fiecare cultură are metode diferite (sancţiuni) pentru a-şi impune normele. Sancţiunile variază şi ele în funcţie de importanţa normei. Normele cele mai importante formalizate de sancţiuni se numesc legi. Artefactele derivă din valorile culturale şi din norme.

De regulă, arheologii se concentrează asupra culturii materiale, iar antropologii culturali asupra celei simbolice, cu toate că ambele grupuri sunt interesate de interacţiunea celor două domenii. În plus, antropologii înţeleg prin cultură nu doar bunuri de consum, ci şi procesul de producere al acestora; ei dau un sens atât bunurilor de consum, cât şi relaţiilor sociale sau practice generate de acestea.

La începutul secolului al XX lea antropolgii înţelegeau prin cultură nu doar un set de activităţi sau procese separate ci şi modele, pattern-uri ale acestor produse sau activităţi. În plus, ei presupuneau că asemenea modele aveau graniţe clare, astfel încât oamenii confundau cultura cu societatea care le producea.

În societăţile mai mici în care oamenii intră în relaţii de vârstă, gen, familie sau grup de descendenţă, antropologii cred că oamenii au mai mult sau mai puţin acelaşi set de convenţii şi valori. De aceea, s-a folosit termenul de subcultură pentru a identifica culturile care sunt parte a unei categorii integratoare. Deoarece acestea reflectă poziţia unui segment al societăţii faţă de celelalte segmente şi faţă de întregul ei, adesea revelează procese de dominaţie şi rezistenţă.

Subiecte apropiate

Studiile culturale au apărut la sfârşitul sceolului al XX lea prin reintroducerea gândirii marxiste în sociologie şi prin articularea unei teorii sociologice în domeniul criticii sau teoriei literare cu scopul de a se concentra asupra analiziei subculturilor în societăţile capitaliste.

Azi antropologii şi-au concentrat cercetările asupra proiectului studiilor culturale. Majoritatea resping însă identificarea culturii cu bunurile de consum şi noţiunea unei culturi cu graniţe, stratificată, deci implicit şi pe cea de subcultură. În locul ei, se propune modelul unei reţele complexe de pattern-uri variabile, care leagă oamenii aflaţi în poziţii diferite sau formaţiile sociale aflate pe scări diferite. Potrivit acestei idei, fiecare grup îşi poate construi o identitate culturală proprie.

Un sistem cultural (sau mai simplu spus o cultură) poate fi considerat ca făcând parte dintr-un sistem social şi este ierarhic similar unui sistem economic, politic sau legal.

Sursa: Wikipedia 

Reclame
%d blogeri au apreciat asta: