Anul 2008 va fi anul onorării lui Ion Druţă

Parlamentul RM a aprobat în cadrul şedinţei de vineri hotărîrea Guvernului cu privire la anunţarea anului 2008 An al vestitului în lumea întreagă scriitor, academicianului Ion Druţă, şi a obligat Cabinetul de Miniştri să elaboreze în termen de o lună Programul naţional al manifestărilor cultural-artistice, consacrate aniversării a 80 de la naşterea clasicului, transmite agenţia NOVOSTI-MOLDOVA.

Legislatorii au susţinut Guvernul în tendinţa de a marca decent jubileul renumitului prozaic, dramaturg şi publicist, care prin lucrările lui înalt artistice a adus un apor considerabil la dezvoltarea literaturii moldoveneşti contemporane, educarea patriotică a poporului, promovarea în lume a imaginii ţării noastre.

Scriitorul popular Ion Druţă s-a născut la 3 septembrie 1928 în satul Horodişte raionul Donduşeni. Primele lui povestiri au fost publicate la începutul anilor 50 ai secolului trecut. La nivelul naţional şi internaţional cunoscutului prozaic şi dramaturg i-au adus popularitate romanele şi povestirile lui „Ultima lună de toamnă”, „Povara bunătăţii noastre”, „Păsările tinereţei noastre” şi alte lucrări cunoscute pe larg.

Sursa: http://www.newsmoldova.md

Reclame

Academicianul Gheorghe Duca a fost din nou ales preşedinte al Academiei de Ştiinţe a Moldovei

În cadrul sesiunii a VII-a a Adunării Academiei de Ştiinţe a Moldovei (AŞM), care a avut loc joi la Chişinău, Gheorghe Duca a fost ales preşedinte al Academiei pentru al doilea termen de şase ani. Pentru el au votat 158 din cei 161 de participanţi la alegeri, comunică agenţia NOVOSTI-MOLDOVA.

„Reformele întru binele dezvoltării ştiinţei în RM vor continua. Numai toţi împreună vom reuşi sî ridicăm prestigiul savanţilor din Moldova. Vom spori eficacitatea cercetărilor şi vom contribui la atragerea tinerilor specialişti în sfera ştiinţifică”, – a declarat Duca.

El s-a născut la 29 februarie 1952 în satul Copăceni raionul Sîngerei. În 1974 a absolvit facultatea de chimie a Universităţii de Stat din Moldova, de multe ori şi-a perfecţionat calificarea în centre ştiinţifice din străinătate. În 1992 devine membru-corespondent al Academiei de Ştiinţe. Este autorul a 36 de manuale şi monografii, 350 de articole ştiinţifice în domeniul ecologiei şi chimiei fizice, tehnologiilor chimice. Din 2004 – preşedinte al AŞM.

Sursa: http://www.newsmoldova.md 

În anul curent 197 candidaţi pretind la Premiul Mondial Nobel

STOCKHOLM, 27 februarie. În lista candidaţilor pentru Premiul Mondial Nobel anul curent au fost anunţaţi 197 de pretendenţi, 33 dintre care sunt organizaţii publice şi internaţionale, i-a comunicat miercuri RIA Novosti secretarul Comitetului Nobel Norvegian, profesorul Geir Lundestad.

„Şedinţa Comitetului Nobel şi examinarea listei candidaţilor pentru anul 2008 a avut loc, marţi, 26 februarie”, – a spus el.

Potrivit spuselor profesorului, cea mai mare listă a pretendenţilor pentru Premiul Mondial Nobel a fost în 2005, cînd printre candidaţi erau 199 de activişti publici şi organizaţii internaţionale.

Potrivit tradiţiei, numele laureatului Premiului Păcii se anunţă în octombrie. Deţinătorul acestui premiu de prestigiu se alege prin majoritatea de voturi ale membrilor Comitetului Nobel Norvegian. Citește în continuare

Vladimir Putin i-a înmînat la Kremlin o înaltă distincţie compozitorului Eugen Doga

CHIŞINĂU, 21 februarie. Joi în sala „Ekaterininskii” din Kremlin a avut loc ceremonia solemnă a înmînării de către Preşedintele Rusiei Vladimir Putin a distincţiilor de stat. Printre cei menţionaţi cu ordinul „Pentru merite faţă de Patrie”, gradul IV, este şi compozitorul Eugen Doga, transmite agenţia NOVOSTI-MOLDOVA cu referire la medii ruse de informare în masă.

Eugen Doga a compus muzică pentru inaugurarea şi finalizarea Olimpiadei-80 de la Moscova. El este autorul muzicii la peste 200 de filme, inclusiv „Jamilea”, „Lăutarii”, „O şatră pleacă spre cer”, „Gingaşa şi tandra mea fiară”, „Vreau să cînt”, „Maria, Mirabela” etc.

Pentru muzică la baletul „Luceafărul” el a fost distins cu titlul de laureat al Premiului de Stat al URSS.

Sursa: http://www.newsmoldova.md

Bill Gates vs. Steve Jobs, varianta 2008

Oamenii pot fi judecaţi din mai multe privinţe. Poţi judeca un om după felul în care se îmbracă, după felul în care vorbeşte, după felul în care mănâncă, se tunde sau merge. Şi din fiecare mod de comportament poţi trage o concluzie. Însă concluziile la care poţi ajunge în urma unor astfel de evaluări, nu au o valoare garantată de adevăr. De fapt, de multe ori poţi judeca greşit un om pornind de la aceste premise.

Însă a-ţi face o impresie despre un om, după felul în care vorbeşte, este cu atât mai interesant cu cât individul respectiv este „cineva”. Un om important, un om care a însemnat sau/şi încă înseamnă ceva pentru domeniul în care activează. Şi nimeni nu poate tăgădui că Bill Gates şi Steve Jobs nu sunt astfel de personalităţi. Pe meleagurile mioritico-maneliste ar putea fi numiţi chiar vedete, însă eu o să mă abţin de la astfel de etichetări şi o să-i numesc simplu, personalităţi.

Seattle Post-Intelligencer este un site care, printre altele, analizează diverse aspecte din diverse domenii. Una dintre analizele lor, care face deliciul pasinaţilor de IT, are în vedere discursurile personalităţilor din acest domeniu. În cazul de faţă, Bill Gates şi Steve Jobs. Cei doi se cunosc de mult, au fost parteneri, s-au certat, s-au judecat, s-au împăcat, sunt concurenţi şi din când în când se mai ironizează reciproc, mai mult sau mai puţin subtil. De obicei mai puţin. Şi amândoi au ţinut discursuri în acest început de an: Bill Gates la CES 2008, Steve Jobs la MacWorld Expo.

Citește în continuare

Ce a însemnat 2007 pentru IT

Întotdeauna am avut impresia că anii fără soţ sunt mai fructuoşi şi mai plini de evenimente decât cei cu soţ. Sau poate e doar o idee preconcepută născută din faptul că sunt născut într-un an fără soţ. Oricum ar fi, 2007 a fost evident un mai bogat în evenimente şi premiere IT decât precedentul. 2 evenimente au fost mai presus de toate celelalte lansări de produse sau tehnologii noi: Windows Vista şi iPhone. Să le luăm pe rând.

Orice versiune nouă de Windows este un eveniment major. Cu atât mai mult Vista, care a venit la aproape 6 ani după XP. Cei 6 ani reprezintă cea mai mare distanţă în timp dintre două sisteme de operare Microsoft. Până la XP eram obişnuiţi cu câte o versiune nouă pe an. Era mai simplu. Noutăţile erau mai puţine, iar utilizatorul se adapta imediat. Cu Vista povestea s-a schimbat. După ce 6 ani de folosit XP-ul, utilizatorului mediu (insist pe cuvântul mediu) a avut dificultăţi de adaptare la Vista. Alt design, altă organizare, numeroase funcţii noi şi destul de multe probleme.

Windows Vista

Citește în continuare

Asus MK241H – Primul monitor de 24” de la Asus

Experienţa celor de la Asus în domeniul monitoarelor nu se poate spune că este foarte mare, dar au reuşit de-a lungul timpului să se remarce prin modele aparte. Două dintre ele au fost prezentate şi de noi, mai precis modelul multimedia de 22” PG221 şi micuţul VW198T. În cazul de faţă vă vom prezenta un monitor cu care producătorul taiwanez se lansează pe piaţa din ce în ce mai interesantă şi mai accesibilă a modelelor de 24”.

Asus MK241H

Asus trebuia să ofere ceva special pentru ca MK241H să se facă remarcat între un număr din ce în ce mai mare de modele cu această diagonală. Acel ceva este o combinaţie între viteza de răspuns a unui panou TN şi gamutul de culoare specific panourilor PVA sau IPS. Dacă la acestea se adaugă un port HDMI, boxe şi o cameră web cu microfon, avem un produs multimedia cu dotări foarte atractive. Din păcate nu vă putem spune încă suma pe care va trebui s-o cheltuiţi pentru facilităţile de mai sus, modelul urmând să fie disponibil în mod oficial într-un viitor foarte apropiat. Citește în continuare