BIBLIOTECA, UN SERVICIU NECESAR DEZVOLTĂRII COMUNITARE

Este inutil să conturăm rolul bibliotecii în viaţa unei comunităţi: el apare evident, importanţa lui se impune expres, fără nici un dubiu, cu forţa de persuasiune a unei axiome. A schiţa în privinţa aceasta pînă şi simulacrul unui gest de fundamentare înseamnă a cădea în păcatul tautologiei sau a forţa o uşă larg deschisă.

Este biblioteca o instituţie indispensabilă comunităţii? Bineînţeles, adevărul se probează mereu, de la o perioadă la alta, pe o axă în al cărei capăt îndepărtat se mai zăresc flăcările faimoasei Biblioteci din Alexandria… Chestiunea care se pune cu adevărat, în cazul bibliotecii ca instituţie, este alta şi anume dinamizarea ei. Formele clasice de activitate nu mai concordă cu orizontul de aşteptare al comunităţii, au apărut exigenţe noi, publicul reclamă o informare promptă, cere precizie şi rapiditate din partea bibliotecii şi nu rare sînt cazurile în care bibliotecarul trebuie să fie, în acelaşi timp, om de cultură, informat enciclopedic, şi manager, capabil să ghideze spre soluţiile optime interesul cititorului. Cu alte cuvinte, biblioteca nu-şi mai poate aştepta, pasivă, cititorul potenţial; ea are datoria de a face, la rîndu-i, un număr de paşi în direcţia lui, pe linia unei relaţii care să fie în acelaşi timp interactivă şi reciproc avantajoasă. Cum orice ofensivă cere o strategie bine definită, aş începe de la inventarul condiţiilor. Bibliotecile în Republica Moldova o duc fără excepţie prost, fiind finanţate precar şi sporadic, ceea ce face din achiziţia de carte – imperativ cu o vechime de aproape un deceniu – un deziderat aproape utopic. În zona rurală, lipsei de mijloace i se adaugă, catastrofal, improprietatea spaţiilor. A găsi iarna, prin satele noastre, o bibliotecă încălzită, unde să poţi răsfoi destins o carte sau un periodic, reprezintă cel mult un accident, o întîmplare fericită, regula (o tristă regulă!) fiind lipsa căldurii şi adesea şi a luminii electrice. Nu te poţi informa în congelator şi ar fi stupid să-i pretindem cititorului participare şi disponibilitate în asemenea condiţiuni. Drama e însă că şi cititorii au devenit o specie pe cale de dispariţie. Şi nu e vorba aici de o diminuare a interesului pentru carte (dimpotrivă!), ci de ceea ce am putea numi reordonarea priorităţilor. Sărăcia în ţara noastră nu mai e demult un flagel, ca să-l putem combate în cadrul unor programe guvernamentale sau sociale pe termen scurt, ci o adevărată calamitate. Asta a determinat un exod masiv al populaţiei valide în exterior, deci şi al publicului care constituia raţiunea de a fi a bibliotecii.

Acesta e cadrul în care biblioteca de la noi trebuie să-şi reevalueze strategiile, să-şi reconsidere mijloacele şi să-şi reprogrameze eforturile. Parametrii semnalaţi impun, cred, cu puterea evidenţei, drept singură soluţie de perpetuare în atenţia comunităţii (şi chiar a supravieţuirii ca instituţie), modernizarea şi diversificarea serviciilor bibliotecare destinate publicului. (Nevoia apropierii lor de standardele europene se subînţelege.) Dar aici, avertizez, este necesară o atentă prospecţiune a necesităţilor de informare resimţite de către comunitatea pe care biblioteca o deserveşte. Ceea ce este oportun şi util la oraş poate fi de prisos şi lipsit de eficacitate la ţară. Comunitatea care este preocupată în principal de prelucrarea pămîntului va resimţi mai curînd nevoia de a se informa în domeniul respectiv, de unde şi argmentul de a spori fondul de carte agricolă. În mediul urban achiziţia de carte trebuie să ţină cont, între altele, şi de reconversia profesională, impusă de tranziţie, oferind largi posibilităţi de discernămînt în acest sens. Şi nu este vorba doar de bibliografii, ci şi de cursuri, eventual chiar de concursuri – activităţi pe care biblioteca le poate desfăşura, să zicem, în cadrul unor proiecte.

Sensul profund al unor asemenea exemple (lista lor poate continua încă mult) este că, odată cu eficientizarea serviciilor existente, biblioteca are datoria – vitală, am putea adăuga – de a înfiinţa altele noi, în funcţie de nevoile comunităţii. În primul rînd – aş face o primă propunere – un Serviciu de prospecţiune, care să funcţioneze şi ca o agenţie de colectare a informaţiilor utile comunităţii – cu organizarea lor ulterioară într-o bază de date la dispoziţia solicitanţilor. Cu alte cuvinte, în dorinţa de a-şi asigura un viitor respectabil, biblioteca trebuie să facă acum – şi strălucit! – dovada promptitudinii şi flexibilităţii.

Reclame
%d blogeri au apreciat asta: